Mani Gyenes, slalom pe zăpadă, la Zărnești

Mani Gyenes, slalom pe zăpadă, la Zărnești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pilotul Vectra Racing, Mani Gyenes a debutat cu dreptul în noul
sezon al Campionatului Național de Endurocros. Sătmăreanul, care a
împlinit 26 de ani în urmă cu 11 zile a câștigat etapa de debut a
competiției, întrecere ce a avut loc în acest weekend, la Zărnești,
în zona circuitului de motocros.

În ciuda zăpezii și a temperaturilor scăzute (maxima a ajuns
sâmbătă doar la 1 grad Celsius) la startul concursului s-au aliniat
pentru 30 de sportivi. Pe un traseu greu, în care porțiunile de
noroi au alternat cu cele de zăpadă, Mani Gyenes, campion național
en-titre la endurocros, i-a devansat pe George Cabăl și Ionuț
Cojanu, piloți din Campionatul Național de Motocros.

Alături de colegii de la Vectra Racing Team, Marcel Butuza, Alex
Gârbacea și Romeo Duicu, Mani Gyenes speră să poată participa la
trei din cele șase etape ale sezonului 2010 din Campionatul Mondial
de Rally-Raid. Prima din etapele înscrise în calendarul echipei în
acest sezon este Raliul Tunisiei care va avea loc între 1-7 mai.
Pe lângă această competiție, Gyenes va lua startul și la cel mai
dificil raliu hard enduro din lume, care va fi organizat la Sibiu,
Red Bull Romaniacs, dar va participa și la cea mai lungă săptămână
de off-road extrem din Europa, Romanian Extreme Adventure.

FOTO: Cătălin STOIA – Simcat

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×